Nu ne mai văzusem cu R. de ceva vreme.
Mai clar de câțiva ani.Acum se întâmpla în mijlocul străzii și după ce pupici-pupici a urmat cemaifaci-ul de rigoare.Lumea ne îmbrâncea nervoasă, semn să trebuia să continuăm discuția undeva mai în tihnă, nu în mijlocul lor. Și așa am făcut , R. ne-a vizitat a doua zi, să ne dea vestea:
“Gata, m-am hotărât, plec în Franța definitiv!” Vestea asta, nu era, să zic așa, o mare surpriză la români.
Românul învață de când e mic că cel mai bun lucru pe care poate să îl facă vreodată e să o tăie din țara. Cinstit vorbind, cred că fiecare din noi s-a gândit cel puțin o data să facă asta. Mă rog, știți dvs mai bine. Nu credeam însă să aud așa ceva de la R.
Asta pentru că R. avea o afacere de success.
Și locuia într-o casă minunată, o adevărată bijuterie arhitectonică, în care în afară de bunul simț al gazdelor te întâmpinau tablouri minunate din secolele trecute, aranjate cu bun gust, într-o zonă tihnită a orașului. Cum să lași tu minunea aia de casă și să pleci?
Și ce drăguță era biserica de alături, și ea veche de câteva sute de ani.
“Pai tocmai biserica este problema.
Inchipuiesteti că au schimbat popa, au adus un popă nou.
?!
Și popa ăsta nou a construit o clopotniță nouă.
?!
Cu un clopot nou, mult mai puternic. Și l-a instalat drept lângă dormitorul meu. La câțiva metri, nu a avut nici autorizație pentru asta. În fiecare dimineață mă scol electrocutată! Nu mai pot!”
“Pai, nu ai făcut și tu, o reclamație, sau să încerci să vorbești cu popa nou?” “Crezi că numai una? Am făcut zeci de încercări! Am făcut de patru ori măsurătoarea pentru nivelul de poluare fonica. Au ieșit 120 de DB. Limită în zonele rezidențiale este de 50 DB.”Pana la urmă, am fost nevoită să îl dau în judecată, fiindcă a zis că nu discută cu o femeie.
Și știi care a fost rezultatul?Că este normal să fie așa. Asta pentru că de secole, poporul român folosește clopotele să anunțe atacurile cotropitorilor. Așa că este nevoie de clopotul ăsta în caz de atac aerian! Nu e nevoie de nici o autorizație, de nici un plan și de nici un acord al vecinilor pentru asta.
În acest caz municipalitatea orașului a decis asta, și asta a fost și decizia definitivă a tribunalului!”
Știu, cazul este absurd. Oricât de mult șarm local ar avea, are totuși un gust amar. Dar ce are asta de-a face cu Supply Chain? Pentru că, cel puțin în aparentă, nu are.
Tot R. a fost cea care a punctat:
“Stiu că e greu să iei o decizie că asta. Dar vreau să fiu tratată ca un client (…al autorităților locale), pentru că plătesc o grămadă de taxe și vreau să primesc ceva în schimb: vreau să primesc respectul pentru lege, respectul pentru faptul că sunt femeie și respectul că sunt cetățean al acestei tari”.
Sigur că da, R. era ,fără îndoială în acest caz, clientul. Doar că autoritățile nu știau, sau nu voiau să știe, acest lucru. Asta a fost problema în cazul R….
Din nefericire ne lipsește atât de mult acest lucru, în toată România, mai clar în toată societea.Dacă nu credeți, va invit să faceți imediat una din activități: luați un taxi, dați drumul le televizor ,sau ascultați politicienii.
Credeți că am putea să introducem noțiuni elementare de Supply Chain în școala primară? Știu răspunsul, a fost doar o glumă J! Dar ce spuneți de educarea companiilor românești în spiritul Supply Chain și Customer Service?
Poate că asta nu e prea tarziu…
Image courtesy of taoti at freedigitalphotos.net
